Eminescu-Veronica-Creangă
Eminescu-Veronica-Creangă este un film documentar românesc produs în 1914 de către filiala din Bucureşti a casei „Pathé”. Regia documentarului a fost semnată de către Octav Minar, ajutat în realizare de către directorul revistei „Cele Trei Crişuri” din Oradea, Alexandru Bacaloglu. Filmul a fost prezentat pentru prima oară la 31 ianuarie 1915 la Ateneul Român din Bucureşti.
Filmul prezintă documente, fotografii, şi imagini din locurile în care au trăit sau prin care au trecut Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. Din cei circa 1500 de metri de peliculă, cât avea iniţial documentarul, la ANF se mai păstrează doar o copie de 570 de metri a materialului filmat, şi o alta de 650 de metri (cam 20 de minute), care conţine şi inserturi. Tot aici se păstrează afişul şi programul de sală al acestui film. Alte afişe se regăsesc la Biblioteca Academiei Române, la Arhivele Statului din Iaşi şi la Muzeul de Istorie şi Artă din acelaşi municipiu. Unele dintre ele poartă titlul „Eminescu-Veronica-Creangă (film comemorativ) de Octav Minar”, iar altele „Eminescu-Veronica-Creangă. Film comemorativ organizat de revista de cultură şi propagandă naţională «Cele Trei Crişuri»”. Cu toate sunt cromolitografiate şi — potrivit mărturiilor unor contemporani — au avut un tiraj de circa 1000 de exemplare.
Cuprins |
Producţia
Pentru documentar, operatorul casei „Pathé” din Bucureşti — Victor Debon sau un anume Svoboda — a realizat filmări în vara anului 1914 la mănăstirile Agapia, Neamţ şi Văratec, la Ipoteşti, Iaşi, Bucureşti, Humuleşti, Târgu Neamţ, Dumbrăveni şi în alte locuri. Aceste imagini au fost completate cu documente şi fotografii ale protagoniştilor, rudelor şi cunoscuţilor acestora, precum şi a altor locuri de care s-a legat numele lor. Toate aceste completări au fost realizate iniţial, după cum îşi aminteşte chiar autorul lor, A. Menglide, sub formă de diapozitive destinate proiectării în conferinţe. Menglide a fost proiecţionistul documentarului în noiembrie 1915, la cinema „Palace”, şi tot el a oferit ANF spre achiziţie un afiş al producţiei, în anul 1965.
Filmul conţine câteva părţi dramatice, menite a ilustra versuri din lirica eminesciană. Aceste fragmente, interpretate de către actori profesionişti precum Stacia Napierkowska şi Aldo Fini, au fost copiate din filme de ficţiune străine. În acelaşi sens au mai fost folosite şi filmări din Veneţia şi din Egipt, probabil preluate din „vederile” vremii.
Se pare că montajul documentarului a fost terminat abia la începutul anului 1915.
Despre realizarea acestui documentar, soţia lui Octav Minar îşi amintea prin anii '60:
Premiera
Premiera filmului a avut loc pe 31 ianuarie 1915 în sala Ateneului Român, în cadrul unei serate eminesciene la care au luat cuvântul personalităţi ale culturii româneşti: Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Enescu, M. Bârsan, Maria Ventura şi Victor Eftimiu. Documentarul a fost prezentat apoi la Casa Şcoalelor, pe 14 februarie 1915, şi la cinema „Palace”, din 9 noiembrie 1915. Aceste evenimente au fost consemnate în epocă de către ziarele „Dimineaţa”, „Adevărul”, „Viitorul”, „Universul”, „Rampa” şi „Cronica Moldovei”. Filmul a fost readus în atenţia publicului în ziarul brăilean „Cuvântul” din săptămâna 15-22 februarie 1924, iar apoi în revista „Cinema”, numărul 11 din noiembrie 1966. În 2009 jurnalistul Miron Manega a popularizat documentarul din nou în presa românească.
Variante păstrate
În 1964, un anume inginer Nicolau din Bucureşti a oferit spre achiziţie Arhivei Naţionale de Filme o copie în lungime de peste 500 de metri a acestui documentar, care cuprindea 89 de scene şi care era lipsită de generic sau inserturi. Potrivit mărturiilor proprii, tatăl său folosise aceste imagini în cadrul unor conferinţe susţinute în perioada 1919-1920 în diverse şcoli din ţară. De menţionat că, în acea perioadă, Nicolau-tatăl lucra ca ziarist la revista „Cele Trei Crişuri” din Oradea. O vreme s-a crezut că materialul ar fi fost filmat în 1918-1919, de către un operator necunoscut, şi a fost botezat provizoriu „Pe locurile unde au trăit Eminescu şi Creangă”. Însă, identitatea imaginilor filmate cu materialul iconografic publicat numai în cărţile lui Octav Minar, precum şi prezenţa acestuia în unele fragmentele surprinse la Dumbrăveni, Ipoteşti şi Humuleşti, au dus la identificarea fragmentului de peliculă cu documentarul „Eminescu-Veronica-Creangă”. O altă copie, de data aceasta cu inserturi, a fost vândută de către soţia lui Octav Minar Muzeului Ion Creangă din Iaşi, în aceeaşi perioadă.
În a doua jumătate a anilor 2000, Ion C. Rogojanu şi Dan Toma Dulciu au regăsit aceste fragmente de film în arhiva ANF. Ele au fost recuperate şi restaurate pe suport neinflamabil.
